Exista lucruri care consumate in exces, iti poat face rau. As aminti aici cafeaua, alcoolul, ciocolata. Totusi consumate cu moderatie, acestea pot fi chiar benefice pentru organism. Mare parte dintre adulti consuma cel putin o ceasca de cafea pe zi. Ne place gustul ei, mirosul si senzatia de revigorare pe care ne-o da. Cu exceptia celor care sufera de anumite boli, cum ar fi bolile cardiovasculare, o cafea de dimineata nu numai ca nu face rau, dar ne poate face chiar bine, asa cum o dovedesc studiile.
Au fost urmaiti de-a lungul timpului 42.000 de barbati (in perioada 1986-1998) si 84.000 de femei (in perioada 1980-1998), toti sanatosi (fara diabet, cancer sau boli cardiovasculare). Consumul lor de cafea a fost evaluat la fiecare 2-4 ani, cu ajutorul unor chestionare. Astfel s-a constatat ca cei care consumau cea mai mare cantitate de cafea, prezentau cel mai scazut risc de diabet zaharat tip 2. Mai mult decat atat, s-a observat ca cei care consumau cafea decofeinizata, aveau un risc mai crescut de a face diabet, decat cei care au baut cafea normala.
Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii consuma cafea sau bauturi ce contin cofeina, este efectul de stimulare al functiilor cerebrale, acea senzatie de "trezire". Un studiu a analizat 144 de voluntari (72 barbati, 72 femei, cu o varsta medie de 21 de ani) care au fost instruiti sa consume la micul dejun (constand in cereale sau nimic), o ceasca de cafea (cofeinizata sau decofeinizata). Ei au constatat ca cei care au consumat cereale la micul dejun au prezentat stare psihica mai buna la inceperea testului, au avut rezultate mai bune la testele de memorie si s-au simtit mai calmi la finalul testului decat cei care nu au mancat nimic (concluzie: nu sariti peste micul dejun). Pe de alta parte, cei care au consumat cafea cu cofeina au dovedit o capacitate mai buna de a prelucra informatiile primite si s-au simtit mai putin obositi la finalul testului.
In cazul sportivilor, cofeina s-a dovedit un supliment cu eficienta deosebita, foarte util in cresterea performantelor. Studii despre calitatile cofeinei in sportul de performanta exista de mai bine de 25 de ani. Un studiu realizat de catre celebrul fiziolog Dr. David Costill a urmarit 9 ciclisti de talie mondiala (doi barbati si sapte femei) care au fost instruiti sa pedaleze pana la epuizare (la o intensitate a efortului 80% din cel maximal). Fiecare subiect a consumat cafea continand 330 mg de cafeina sau un placebo (cafea decofeinizata), cu 60 de minute inaintea testului. Subiectii care au primit cafeina au reusit sa pedaleze timp de 90 de minute, spre deosebire de cei care au primit placebo, reusind sa pedaleze doar 76 minute. Acest rezultat reflecta o crestere a performantei cu 18%.
Un alt efect dovedit al cofeinei este crestera ratei metabolice - iata deci un ajutor pentru cei care vor sa slabeasca. Un studiu prezentat de catre Societatea Internationala de Nutritie Sportiva arata ca un amestec de cofeina cu acid hidroxicitric, crom si Citrus aurantium (portocala amara) poate produce o crestere a ratei metabolice cu pana la 30%!!
Dr. Serban Damian
Articol supervizat de Dr. Serban DAMIAN, nutritionist sportiv, Centrul de nutritie Superfit
sursa: http://www.doctor.info.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu